Acoperişurile metalice sunt cele mai durabile, în ciuda criticilor
Când luăm în calcul schimbarea sau renovarea unui acoperiș, avem deseori întrebări privind tipul de acoperiș. Pe care să-l alegem — beton, argilă, metal, sau un altul? De data aceasta, să ne concentrăm pe instalarea și proprietățile acoperișului metalic.
Por lângă por şi totuşi nu curge
Iată un exemplu: un acoperiș cu paie are o durată de viață limitată; cu toate acestea, servește ca un bun sistem de acoperiș pentru mulți ani dacă prinderea și materialul folosit sunt adecvate. Acoperișurile din argilă și beton au aceste avantaje, în timp ce acoperișurile metalice sunt, de cele mai multe ori, în bătaia focului. Pe de o parte, se exagerează în privința punctelor sale tari și pe de altă parte, se exagerează în privința presupuselor sale slăbiciuni. De fapt, acoperișul metalic este unul dintre cele mai durabile sisteme de acoperiș; este rezistent la grindină și alte precipitații, precum și la vânt. Cu toate acestea, nu se poate nega faptul că în cazul unor furtuni puternice, în special pe clădirile publice, acoperișul metalic este avariat cel mai des.
Însă nu toate. Și permite-ne să răspundem la o întrebare, și anume problema condensului de sub acoperiș.
Nu e cazul să vorbim de izolația acoperișului, care trebuie să fie bine calculată și optimizată. Cu toate acestea, nu este o idee bună să te zgârcești la protecția termică a clădirii. În cazul oricărui sistem de acoperiș, este esențial să te gândești la cum să extinzi durata procesului de transfer de căldură prin instalarea izolației termice de grosime adecvată, pentru a preveni supraîncălzirea camerelor de la mansardă.
Condens
În primul rând, să vorbim despre problema condensului, care este asociată în mod frecvent cu acoperișul metalic. Condensul apare în cazul oricărui sistem de acoperiș, indiferent de material; cu toate acestea, ar putea fi mai puțin vizibil în cazul acoperișurilor cu țigle de dimensiuni mai mici, sau în a acelora cu țigle mai absorbante. Asta pentru că există mai multe fante între țigle, care permit evaporarea mai rapidă a condensului. Indiferent de caz, spațiul de ventilație este obligatoriu, și trebuie să fie instalat corespunzător și să asigure suficientă admisie de aer încât să permită condensului să se evapore. Nu există, practic, diferență între sistemele de acoperiș clasice și cele metalice dacă instalarea este de calitate. Acoperișul trebuie să aibă un spațiu deschis de ventilație, o membrană permeabilă la vapori, izolare termică și folie anticondens.
Iată un exemplu interesant. Într-unul din anii trecuți, un montator a acoperit cu o învelitoaree metalică o clădire cu mai multe apartamente. Rezidenții erau foarte satisfăcuți, dar câteva săptămâni mai târziu acoperișul a început să prezinte scurgeri, cu toate că nu plouase. La o primă vedere, problema era acoperișul, dar starea mansardei indica cu totul altceva. Montatorul uitase să instaleze sistemul de ventilație din bucătărie în afara acoperișului, prin urmare toată umezeala se adunase în mansarda de sub acoperiș. Problema a fost rezolvată imediat prin montarea acelui sistem de ventilație în afara acoperișului.
Rezistenţa la grindină
Avantajele acoperișului metalic sunt durabilitatea și rezistența înaltă la precipitații. Unul dintre cele mai vechi sisteme de acoperiș metalic a fost instalat pe fabrica Dvor, acum mai bine de 100 de ani, și nu-și arată vârsta. Prin prisma valorii sale, a fost demontat cu grijă în timpul procesului de reconstrucție a clădirii, și fiecare țiglă a fost numerotată. Acest sistem de acoperiș este și acum expus în centrul Educațional și de Producție din Dvor, și unele țigle au fost folosite din nou, pentru a acoperi o parte din acoperiș.
Cum rămâne cu vântul?
În mod interesant, în anumite situații și în cazul vânturilor puternice, unele plăci metalice sunt ridicate, în special cele de dimensiuni mari. Și este normal să ne întrebăm de ce. Asta se întâmplă de regulă pe clădirile publice, unde acoperișul a fost restaurat și procesul de selecție a fost dictat de cel mai mic preț. Acesta este și motivul pentru care unele acoperișuri uneori zboară. La bază stau instalarea proastă, nefolosirea numărului necesar de ancore sau folosirea lor greșită; de multe ori vorbim și de un design de acoperiș care este incorect din punct de vedere arhitectural. Nu doar că vântul creează presiune sub acoperiș, dar acționează și ca forță de sucțiune, atât în cazul acoperișurilor puternic înclinate, cât și în cazul celor cu înclinație ușoară. Cu cât mai puternic este vântul, cu atât mai mare este diferența de presiune, ceea ce duce la crearea unor forțe flotante care acționează perpendicular pe acoperiș. Această forță de ridicare a vântului este motivul principal în avarierea acoperișului cu prindere verticală, unde ancora este smulsă cu ușurință.
Acesta este, de exemplu, unul dintre motivele pentru care folosirea unor dibluri care să prevină măcar parțial slăbirea cuielor atunci când lemnul începe să se usuce. Asta se aplică tuturor sistemelor de acoperiș care sunt ancorate. Există o tendință în creștere în folosirea acestei tehnici. Însă există și altă soluție posibilă, pe care o folosește GERARD. Țiglele sunt ancorate cu sistem de prindere orizontal. În acest caz, elementele de prindere trebuie să prezinte forfecare pentru ca acoperișul să cedeze, un eveniment improbabil având în vedere că există opt sau mai multe astfel de ancore pentru fiecare placă. Mai mult, este foarte important ca acoperișul să fie „sigilat”, nu complet, dar suficient cât să prevină vântul să creeze forță pe sub acoperiș.
Toate elementele adiţionale
Producătorii de acoperișuri metalice au fost printre primii care să înceapă producția elementelor adiționale, cum ar fi să asigure ventilație, protecție, sisteme de protecție anti-vânt, prin urmare până și streașina are o parte care împiedică vântul să intre sub acoperiș. Avantajul acestor elemente adiționale este important, prin urmare majoritatea montatorilor care lucrează cu acoperișuri metalice le folosesc.
Ce acoperiș să alegi? Unul bun, de înaltă calitate, dar ținând cont și că fiecare acoperiș are sistemul său propriu. Nu doar materialul trebuie să fie de înaltă calitate, sau instalarea sa. Acoperișul trebuie să aibă un spațiu deschis de ventilație, o membrană permeabilă la vapori, izolare termică și folie anticondens.